Reteta de chec pufos pe care vi-o impartasesc mai jos, este cea cu care am crescut si care imi aduce aminte de copilarie, de fiecare data cand o fac.Mai mult decat atat, a fost printre primele prajituri pe care le-am facut cand aveam 11-12 ani. Am „mostenit” o data cu aceasta reteta si masura ei..ei pahar vechi si borcanat, care cu greu a putut fi inlocuit atunci cand s-a spart. Pentru o reusita sigura am cantarit fiecare incredient, asa ca puteti sa o incercati fara teama unui esec. In ceea ce priveste modelul, nu mi-a iesit foarte artistic de data asta pentru ca ma grabeam, dar tot a fost mancat. Iata reteta:
- 6 oua (eu am avut din productia proprie, de aici si culoarea intensa)
- 250 gr. zahar (3 pahare)
- 300 gr. faina (4 pahare)
- 80 ml ulei
- 4 plicuri zahar vanilat
- coaja de lamaie
- 1-2 lingurite cacao
- un praf de sare
- Se preincalzeste cuptorul la 175-180 grade C
- Se unge cu ulei si se imbraca in hartie de copt o tava dreptunghiulara ca de cozonac
- Se separa albusele de galbenuse
- Galbenusele se freaca cu uleiul si cu praful de sare, pana se obtine o maioneza (sarea ajuta la fixarea culorii)

- Se mixeaza albusele la viteza maxima pana capata fermitate, iar apoi se adauga zaharul si zaharul vanilat. Se continua mixarea pana bezeaua devine ferma si nu mai cade de pe teluri.

- Cu miscari circulare se adauga maioneza si faina, putin cate putin, pana se incorporeaza in totalitate. Se adauga la final coaja razuita de la o lamaie (doar partea galbena).

- In vasul in care s-a obtinut maioneza din galbenuse, se pun 3-4 linguri din compozitia obtinuta si se adauga cacaua.

- Se toarna o parte din copozitie in tava, apoi se fac diverse modele din compozitia cu cacao. Se adauga si restul de compozitie si se decoreaza cu aluatul cu cacao ramas.

- Se introduce la cuptor si se coace pentru 30-40 de minute la 175 de grade, sau pana trece testul scobitorii.
- Cand este copt, se scoate checul din cuptor si se mai lasa la racit in tava. Dupa ce s-a racit se taie cu un cutit cu lama subtire. La noi in familie, nu prea apuca sa se raceasca, mai toti preferam sa-l mancam cald..
Pofta Buna!
